scrisoare pentru copilul meu

Dragul meu, într-o țară ca multe alte țări trăia odată un bătrân cu barba albă, mai mult bătrân decât bun, mai mult bun decât bătrân. În piața cea mai umblată din cel mai mare oraș din țara ca multe alte țări, în care trăia bătrânul cu barba albă, se înălța, înalt cât o mie de oameni plus unul, statuia unui zeu cu ochi strălucitori făcuți din pietre prețioase, cu pletele din argint pur și cu corpul din aur masiv.
Concetățenii bărbatului cu barba albă, mult mai bătrân decât bun, mult mai bun decât bătrân, adorau acest zeu, dragul meu: credeau, de fapt, că idolul înalt cât o mie de oameni plus unul adusese pe lume binele și răul, fertilitatea și sterilitatea sau frumosul și urâtul…
Unicul care nu credea în acel zeu, copilul meu, era bătrânul nostru cu barbă albă, care pentru o vreme și-a ținut secretă necredința. Doar că, cu trecerea anilor, acest gând păstrat secret începu să îi apese pe suflet, greu ca un bolovan, așa că, într-o bună zi, când nu mai putu să suporte, bătrânul merse în piața unde se afla zeul și strigă:
„De ce continuați să adorați acest idol cu ochii strălucitori făcuți din pietre prețioase, cu pletele din argint pur și corpul din aur masiv? Voi, cu propriile voastre mâini, sunteți cei care i-ați ridicat statuia aici. Și voi credeți, de fapt, că el a fost cel care a dat naștere capului și mâinilor voastre; el, cel pe care voi înșivă l-ați construit cu ajutorul capului și al mâinilor voastre… Dar, în afară de creatura necreată, fără început sau sfârșit, care se află într-o continua transformare, nu există alt spirit!”
Iată, dar, dragul meu că cei aflați de față care ascultau cuvintele bătrânului mult mai bătrân decât bun, mult mai bun decât bătrân, mai întâi nu înțeleseră, apoi rămaseră uluiți, mai târziu ajunseră să se enerveze, ca într-un sfârșit să înceapă să îl lovească cu pietre mari luate de pe pământ.
Pietrele aruncate începură să se înmulțească și barba alba a bătrânului se umplu de sânge.
Dar el nu tăcu din gură. Cu cât continua să repete ceea ce credea a fi drept, ceea ce gândea, cu atât mai puternică îi devenea vocea și cu cât vocea sa devenea mai puternică, cu atât mai mult el întinerea.
Astfel, dragul meu, în vreme ce bătrânul cu barba albă, îngropat sub acea ploaie de pietre, dobândea tinerețea fără bătrânețe, cei care îl prigoneau îmbătrâneau, până ce, îndoiți de spate și cu mâinile tremurânde, nu mai fură în stare să își susțină și să își apere idolul.
Și acel bărbat mai mult curajos decât înțelept, mai mult înțelept decât curajos, odată ajuns la tinerețea fără bătrânețe, doborî cu un singur pumn zeul înalt cât o mie de oameni plus unu.
Iar dacă tu, dragul meu, nu te vei rușina să spui că nu crezi în ceea ce nu crezi, dacă ești gata să fii ucis cu pietre în numele a ceea ce crezi, atunci și tu, la fel ca acel bărbat care trăia odată într-o țară ca multe alte țări, acel bărbat mult mai bătrân decât bun, mult mai bun decât bătrân, vei dobândi tinerețea fără bătrânețe.

nazim_hikmet
traducere și adaptare a unei povești de Nâzım Hikmet

Advertisements

5 comments

  1. mugur · August 15, 2014

    ma intrebam daca l-ai descoperit pe Hikmet cu okazia acelui grafffiti sau deja citeai cartea si a fost o “intalnire” placuta in Italia? de ce ai scris tocmai povestea asta imediat ce te-ai intors dintr-o calatorie care te-a purtat si prin locurile natale?
    si nu in ultimul rand, ma enerveaza oarecum ideea ca nimic din Romania (si nici macar din Craiova!) nu a rezonat in mintea si sufletul tau suficient de tare incat sa devina subiect de inspiratie!
    totusi mi-a placut povestea si ideea din spatele ei. ah ce as mai vrea sa dau timpu’-napoi! (indiferent din ce considerente si prin ce metode!)

    asadar, merci.

    Like

  2. mugur · August 15, 2014

    prompt ca-ntotdeauna.
    ei bine, da, te citesc pe sarite…si am descoperit deja o parte din link-urile mentionate, sa sti. (by the way: poza in pijamale e monumentala, depasita poate doar de cea cu tine si Tav, atat de angelici dar altfel niste “anarhisti” convinsi! he-he!)
    ceea ce vroiam sa spun era ca ma asteptam ca prima postare sa fie cumva legata de revenirea acasa. poate asta era un cliseu pentru tine!? daca nu, atunci Romania/Craiova bate Hikmet (sau cel putin asa ar trebui dupa mintea mea)! no offense!
    tchussss!

    Like

    • misterchocolate · August 16, 2014

      știi foarte bine că „acasă” este o noțiune delicată pe care nu o stăpânesc prea clar. și în orice caz „acasă” nu (mai) este de ceva vreme în România. cât despre postarea mea, este foarte despre și pentru România/Craiova, chiar dacă a fost opera unui turc 🙂
      să fie bine!

      Like

  3. Pingback: Cea mai frumoasă mare | retRomanian

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s