Fie

Îmi aștern sufletul dezordonat peste o bucată de hârtie,
așa cum arunci pe sârmă, într-o zi însorită de vară,
un prosop, după ce te-ai șters cu el pe părul ud.
Să fie îndeajuns colorat încât să îți atragă privirea,
așa cum cântăreții la acordeon magnetizează o clipă
din atenția trecătorilor pe la colțul lor de stradă?
Să fie destul de sonor încât să îți trezească auzul,
așa cum copiii își trezesc părinții dimineața
pentru a le reaminti că nu mai sunt doar copii?
Să fie suficient de bun încât să îți găsească zâmbetul,
așa cum fiecare zi încearcă să își întâlnească noaptea
și se dezmembrează în straturi rogvaive când o vede?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s