Rawmânia

Mi-am pus în minte de câțiva ani să scriu despre toate cele care urmează, dar mereu, când mă aflam în preajma unei coli de hârtie, apărea ceva mult mai stringent, mai important, mai ușor de scris. În curând, însă, vor fi luminat cerul trei luni noi de când m-am mutat înapoi în România, iar subiectul mă trage de mânecă mai abitir ca niciodată până acum; și dacă nu se întâmplă asta, atunci mă izbesc eu de el cam peste tot pe unde mă poartă drumurile sau îmi poticnesc eu privirile. România rămâne un tărâm aparte, plin de farmec și învăluit în farmece, iar locuitorii săi par tot mai mult aflați sub puterile lor. O țară a contrastelor, îmbrăcată în hainele pitorescului, dar mergând desculță prin colbul străzilor, un loc al imaginilor desenate fie în creion prea șters, fie în culori prea puternice, al nuanțelor încărcate de nuanțe, al muzicilor ascultate în acompaniamentul zgomotului de fond sau al oamenilor rătăciți printre alți oameni. Un fruct pârguit la exterior, dar necopt pe dinăuntru.
Aici chiriile, abonamentele la telefon sau mașinile, ca să menționez doar câteva din exemplele disponibile, au prețuri în euro, deși moneda oficială este leul nou. Nu-i bai, bani să fie. Și bine. Mai mult decât bani. respectÎn București mai există încă destule stații de metrou în care vezi afișaje electronice vechi de ceva zeci de ani care te anunță colorat câte minute au trecut de când a plecat din stație trenul precedent sau în care au fost amplasate ecrane LCD pe care se difuzează reclame sau știri. Cu toate acestea, în aceleași stații nu știi niciodată cât mai ai de așteptat până te urci în următorul metrou. La fel cum nu ai decât ajutorul sorții atunci când vine vorba despre programul autobuzelor. Dar, cum suntem un popor norocos… minute la metrouTrenurile s-au aliniat standardelor din „afară”, dar creatorii vagoanelor au lăsat în continuare pe dinafară persoanele cu dizabilități locomotorii și nu numai. Pare și este de cele mai multe ori o adevărată provocare să escaladezi treptele care te întâmpină la oricare dintre intrări. Poate, la următoarea ediție se gândește cineva și la accesibilitate, nu doar la culoarea tapițeriei sau majorarea prețurilor biletelor.fast food la cetateLimba ține și ea pasul cu ce se întâmplă în jurul ei. Lumea se încalță cu adidași, poartă trening dacă merge la alergat, cumpără pamperși bebelușilor care nu au învățat încă să stea pe oliță ori face copii peste copii la xerox. Nu pot decât să sper că mai e doar puțin până când francezii vor adopta dacia drept sinonim al autoturismului și italienii vor spune murfatlar atunci când se vor referi în genere la vin. cine e mai tareAcum vreo trei veri, în Craiova se amplasaseră în centrul orașului semafoare cu buton pe care trebuia să apeși pentru a-i schimba culoarea și a putea traversa, dar în dreptul căruia era inscripționat cuvântul „apasă” doar în limbile engleză și italiană. În aceeași capitală a Olteniei, regiune europeană prin tradiție și amplasament geografic, s-au instalat indicatoare bilingve care, dacă nu ești român, te ghidează spre centru într-o dulce engleză americană, trimițându-te către downtown. centrul downtownAud și citesc peste tot din ce în ce mai multe manifeste împotriva utilizării incorecte a limbii române, dar, cu două-trei excepții care nu fac deloc o regulă prin a lor prezență, nu am întâlnit deloc nemulțumiți cu privire la nefolosirea ori la folosirea improprie a diacriticelor. Din aeroporturi și până pe plăcuțe din buricul târgurilor ne asediază o nouă limbă și noi o îmbrățișăm cu tot dragul. scrierea aduce schimbareaÎn Brașov, dar foarte probabil că și în alte localități din România, există parcări cu automate de plată care funcționează exclusiv pe bază de monede. Ai doar bancnote la tine, nu plătești, deci parchezi pe „barba ta”. În schimb, în același Brașov există autobuze dotate cu wi-fi gratuit pentru pasageri! bune de folositDe când am revenit în țară, am fost în trei muzee din trei orașe diferite. De fiecare dată am avut impresia că fusesem fericitul câștigător al unui tur personalizat al operelor de artă, în orele în care muzeele respective erau închise publicului. Senzație falsă, însă, având în vedere că îmi cumpărasem bilet de fiecare dată. Oricum, tare interesant sentimentul de a avea muzeul doar pentru tine. Poate îl încercați și voi. desert prin deșertÎn România oamenii au o relație deosebită cu graba, de aici și expresia „stai un pic, te rog” adresată cuiva atunci când vrei să avansezi și persoana respectivă îți stă în drum. La fel, pe scara rulantă de la metrou lumea staționează pașnic pe ambele părți ale treptelor, independent de afișul care roagă călătorii să stea doar pe dreapta, lăsând partea stângă celor grăbiți. Pare-se că dictonul festina lente e lege nescrisă. stai un picSunt tare bucuros că am luat decizia de a reveni în România după jumătate de deceniu pe meleaguri anglo-saxone, iar cele de mai sus nu sunt deloc voite a fi o critică negativă pe care o aduc țării sau locuitorilor ei, ci doar simple consemnări ale unei realități care ne înconjoară zilnic, chiar dacă uneori nu ne dăm seama de prezența ei. O înșiruire de elemente fără sens ori legătură între ele și care par rupte din alte lumi, deși sunt bine înfipte în a noastră, înmugurite și înfrunzite aici de ani buni. Accept, însă, cu seninătate să îmi fie incluse exemplele oferite în registrul nedorit și neintenționat de mine și să fiu trimis înapoi de unde am venit „dacă nu îmi place aici”. Mă voi încăpățâna să nu dau curs îndemnurilor de acest soi. Adio, dar rămân cu voi să ne coacem împreună.pe data viitoare

Advertisements

One comment

  1. Pingback: RO. Mânia mea. | retRomanian

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s