Cea mai frumoasă mare

Cea mai frumoasă mare
nu a fost încă traversată.
Cel mai frumos copil
nu a ajuns încă la maturitate.
Zilele noastre cele mai frumoase
nu au sosit încă.
Și cele mai frumoase cuvinte
pe care aș vrea să ți le spun
încă nu au fost rostite.

spread_the_word

                                                             

                                              traducere din Nâzım Hikmet

Advertisements

rai iar

am fost deja făcuți
și acum încercăm să ne contrafacem
am mai fost făcuți
și acum căutăm să ne desfacem

voi fi eu iar
dar până atunci voi reface cărțile
că toată lumea știe
ăsta nu-i rai
până când toți n-o să afle

ne-am mai înșelat înainte
am ieșit vii din multe
greșeli am mai făcut
de multe cu bine am trecut
voi fi eu iar

dar până atunci voi preface cărțile
că toată lumea știe
ăsta rai nu e
până când toți n-o să afle

love is a stranger

Translator to translated/Traducător către traducere

River, plain,                        Râu, câmpie,
tree, the bird                       copac, pasărea
in flight, habitation              în zbor, locuință
and name, strange            și nume, străine
to me, never strange         mie, niciodată străine
to you – the child’s             ție – ochiul
eye, the soldier’s               copilului, pasul
step, the known                 soldatului, pragul
threshold.                           cunoscut.
I crossed the plain              Am traversat câmpia
slowly, saw your fire           încet, am zărit focul
in the distance.                   tău în depărtare.
Have I set the tree              Am așezat copacul
askew on your sky,            pieziș pe cerul tău,
does your bird hover          plutește pasărea ta
strangely?                          neobișnuit?
Love                                   Iubire
translates                           tradusă
as love.                              ca iubire.
Her song sung                   Cântecul ei cântat
in a strange land.               în un tărâm ciudat.

An air that kills.                  Un aer care ucide.

by Matthew Mead               de Matthew Mead

scrisoare pentru copilul meu

Dragul meu, într-o țară ca multe alte țări trăia odată un bătrân cu barba albă, mai mult bătrân decât bun, mai mult bun decât bătrân. În piața cea mai umblată din cel mai mare oraș din țara ca multe alte țări, în care trăia bătrânul cu barba albă, se înălța, înalt cât o mie de oameni plus unul, statuia unui zeu cu ochi strălucitori făcuți din pietre prețioase, cu pletele din argint pur și cu corpul din aur masiv.
Concetățenii bărbatului cu barba albă, mult mai bătrân decât bun, mult mai bun decât bătrân, adorau acest zeu, dragul meu: credeau, de fapt, că idolul înalt cât o mie de oameni plus unul adusese pe lume binele și răul, fertilitatea și sterilitatea sau frumosul și urâtul…
Unicul care nu credea în acel zeu, copilul meu, era bătrânul nostru cu barbă albă, care pentru o vreme și-a ținut secretă necredința. Doar că, cu trecerea anilor, acest gând păstrat secret începu să îi apese pe suflet, greu ca un bolovan, așa că, într-o bună zi, când nu mai putu să suporte, bătrânul merse în piața unde se afla zeul și strigă:
„De ce continuați să adorați acest idol cu ochii strălucitori făcuți din pietre prețioase, cu pletele din argint pur și corpul din aur masiv? Voi, cu propriile voastre mâini, sunteți cei care i-ați ridicat statuia aici. Și voi credeți, de fapt, că el a fost cel care a dat naștere capului și mâinilor voastre; el, cel pe care voi înșivă l-ați construit cu ajutorul capului și al mâinilor voastre… Dar, în afară de creatura necreată, fără început sau sfârșit, care se află într-o continua transformare, nu există alt spirit!”
Iată, dar, dragul meu că cei aflați de față care ascultau cuvintele bătrânului mult mai bătrân decât bun, mult mai bun decât bătrân, mai întâi nu înțeleseră, apoi rămaseră uluiți, mai târziu ajunseră să se enerveze, ca într-un sfârșit să înceapă să îl lovească cu pietre mari luate de pe pământ.
Pietrele aruncate începură să se înmulțească și barba alba a bătrânului se umplu de sânge.
Dar el nu tăcu din gură. Cu cât continua să repete ceea ce credea a fi drept, ceea ce gândea, cu atât mai puternică îi devenea vocea și cu cât vocea sa devenea mai puternică, cu atât mai mult el întinerea.
Astfel, dragul meu, în vreme ce bătrânul cu barba albă, îngropat sub acea ploaie de pietre, dobândea tinerețea fără bătrânețe, cei care îl prigoneau îmbătrâneau, până ce, îndoiți de spate și cu mâinile tremurânde, nu mai fură în stare să își susțină și să își apere idolul.
Și acel bărbat mai mult curajos decât înțelept, mai mult înțelept decât curajos, odată ajuns la tinerețea fără bătrânețe, doborî cu un singur pumn zeul înalt cât o mie de oameni plus unu.
Iar dacă tu, dragul meu, nu te vei rușina să spui că nu crezi în ceea ce nu crezi, dacă ești gata să fii ucis cu pietre în numele a ceea ce crezi, atunci și tu, la fel ca acel bărbat care trăia odată într-o țară ca multe alte țări, acel bărbat mult mai bătrân decât bun, mult mai bun decât bătrân, vei dobândi tinerețea fără bătrânețe.

nazim_hikmet
traducere și adaptare a unei povești de Nâzım Hikmet

100

Sono cent’anni che non ho visto il suo viso
che non ho passato il braccio
attorno alla sua vita
che non mi son fermato nei suoi occhi
che non ho interrogato
la chiarità del suo pensiero
che non ho toccato
il calore del suo ventre

eravamo sullo stesso ramo insieme
eravamo sullo stesso ramo
caduti dallo stesso ramo ci siamo separati
e tra noi il tempo è di cent’anni
di cent’anni la strada
e da cent’anni nella penombra
corro dietro a te

Sunt o sută de ani de când nu ți-am văzut fața
de când nu mi-am mai petrecut brațul
în jurul vieții tale
de când nu m-am mai oprit în ochii tăi
de când nu ți-am mai pus la îndoială
claritatea gândului
de când nu ți-am mai atins
căldura pântecului

eram pe aceeași ramură împreună
eram pe același ram
căzuți de pe aceeași ramură ne-am despărțit
și între noi timpul are o sută de ani
distanța este de o sută de ani
și de o sută de ani în penumbră
alerg în urma ta.

traducere din limba italiană a poeziei
Sunt o sută de ani de când nu ți-am văzut fața
de Nâzım Hikmet (1960)

război și pace

sărim în sufletul gol în plin foc de război
conștienți că nu vom mai ieşi la fel înapoi
mă ademenesc lângă ei îngerii tăi cei buni
într-un basm cu prea puțini regi și prea mulți nebuni

se fâstâcește marea, se încruntă vântul
îmi cureți privirea, îmi îmbărbătez cuvântul
decantând norii negri din viitorul meu senin
îmi bați potecă în inimă cu un ram înflorit de măslin

Nineteen Eighty-Four

mister chocolate

„Ediția a Unsprezecea este ediția definitivă”, zise el. „Îi sculptăm limbii forma sa finală – forma pe care o va avea atunci când nimeni nu va mai vorbi altceva. Când o vom fi desăvârşit, oamenii ca tine vor fi nevoiți să o învețe de la bun început din nou. Ai crede, îndrăznesc să spun, că scopul nostru principal este inventarea de cuvinte. În niciun caz! Noi distrugem cuvinte – zeci, sute în fiecare zi. Tăiem limba până la os. Ediția a Unsprezecea nu va conține nici măcar un cuvânt care va deveni depășit înainte de anul 2050.”
Muşcă cu sete din bucata sa de pâine şi mai înghiți două linguri cu vârf, apoi continuă să vorbească, cu un soi de pasiune comună pedanților. Fața sa uscățivă şi întunecată prinsese viață, ochii lui îşi pierduseră acea expresie de batjocură și deveniseră aproape visători.
„Este ceva frumos, distrugerea cuvintelor. Desigur, marea risipă stă în verbe și adjective, dar sunt sute de substantive de care ne putem lipsi la fel de bine. Nu este vorba doar de sinonime; mai sunt și antonimele. În definitiv, ce justificare are un cuvânt care este simplul opus al unui alt cuvânt? Un cuvânt își are antonimul inclus în sine. Ia „bun”, de exemplu. Dacă ai un cuvânt precum „bun”, ce nevoie mai este de un cuvânt ca „rău”? „Nubun” va funcționa la fel de bine – mai bine, pentru că este antonimul exact, ceea ce nu poți spune și despre celălalt. Sau, dacă vrei o versiune mai întărită pentru „bun”, ce sens poate avea o întreagă înlănțuire de cuvinte vagi și inutile, cum ar fi „excelent” și „splendid” și tot restul lor? „Plusbun” acoperă înțelesul; sau „dubluplusbun” dacă vrei ceva și mai puternic. Desigur, folosim aceste forme deja, dar în versiunea finală de Limbănouă nu va exista nimic altceva.”

mister chocolate1984 is a dystopian novel by George Orwell, published in London on June 8th, 1949.
Let’s keep it fictitious.

my body is a cage

îmi este trupul închisoare
ce nu mă lasă să dansez
cu cea pe care o visez
dar mintea nu are hotare

îmi simt brațele gratii rare
zăbrele roz ce mă opresc
să o ating, să o iubesc
dar vorbele știu să zboare

stau pe o scenă în picioare
înconjurat de frică și mut
piesa nu are nici final, nici început
dar mă aplaudă cu toții în picioare

trăiesc acum o epocă în care
negrul e soare arzător
și totuși formele apar ușor
chiar dacă limba mea dispare

trăiesc acum în vremuri care
nu au nume, glas sau față
și deși frica mă ține în viață
inima bate lipsită de vigoare

corpul îmi este închisoare
luăm mereu ceea ce ni s-a dat
iar simplul fapt că eu te-am și uitat
nu va aduce niciodată o iertare

trăiesc acum în zile care
râd
atunci când eu dansez
cu cea pe care o visez
dar mintea mea nu moare

lasă-mi sufletul ușor să zboare
lasă-mi trupul să se piardă în zare…

lucrurile importante nu se spun în rime

Deși a fi sau a nu fi
l-a făcut celebru pe Shakespeare pentru că un Hamlet era mereu nehotărât
și totuși
în versuri rimate sau albe
se petrece viața
între naștere şi moarte
doar cu tine am curajul să merg drept sau să ocolesc din când în când pentru a descoperi calea
de câte ori cuvintele tale nu mi-au rănit inima
dar le-am lăsat să o facă
pentru că numai așa puteam să-mi măsor forța
față în față
ca două armate ciuntite
am așezat cu grijă armamentul
am făcut un plan de bătaie
ne-am aranjat soldații
și le-am poruncit să aștepte

răbdarea nu se învață ușor

de Liliana Hinoveanu-Ursu



the important things are not said in verses

Although to be or not to be
made Shakespeare famous for one Hamlet was always undecided

and yet
in blanck verse or rhymes
life goes by
in-between birth and death

only with you I have the courage to walk in a straight line or to detour every now and again in order to discover
the way
so many times have  your words hurt my heart
but I let them do it
for only so could I measure my strength

face to face
like two blunt armies
we carefully organized the arms
drafted a battle plan
arranged our soldiers
and ordered them to wait
patience is not easy to learn

ai viață. ce faci cu ea?/you have a life. what do you do with it?

aleargă minutele pe sub scaune de metrou
și peste căni cu cafea aburindă,
se preling pe pereți albi de spital
și peste tastaturi negre dintr-un etaj de birouri,
cad rar prin dormitoare acoperite de întuneric
sau zburdă într-un final de întâlnire perfectă,
uitând să se mai numere după un sărut lung cât o noapte albă
ori înghețând într-un mijloc interminabil de război;
oră după oră,
zi peste zi,
an nou alipit la cel deja învechit,
formând grămezi neuniforme de timp
pe care alții ni l-au vândut,
încă din primul nostru minut,
sub numele de
viață











minutes run under tube seats
and over mugs with warm coffee,
they drip on white hospital walls
and over black keyboards on a floor full of office desks;
they fall sparsely through bedrooms covered in darkness
or run around an ending of a perfect date,
forgetting to count themselves in a kiss as long as a white night
or freezing in an endless middle of a war;
hour after hour,
one day on top of another,
new year pasted to the already old one,
forming irregular blocks of time
that others have been selling to us,
from our very first minute,
under the name of
life